Proastă și urâtă
Un sentiment care te roade mile depărtare. Des întâlnit și bine răspândit ca roiul de zburătoare pe un piersic bine înflorit. Vreau să-mi etalez penibilitatea cu mândrie surdă, fără orgolii. Azi mă simt proastă, proastă urâtă și săracă. Am ghemotoace de dezamăgire ce-mi toacă încrederea în mine. Am sa-mi permit să mă cert, însă nu o să fiu așa aprigă și tranșantă. Am să mă comport cu sensibilitate fără să sparg răni deja închise. Am să vorbesc pe alocuri la persoana a ll- a. Și parcă credeai că arunci cele mai sincere hohote de ras și că emani unde de fericire. De unde? Când acceptai totul numai ca ochii aia frumoși să te cuprindă cu ceva, chiar sfidare. Când privirea îi trecea prin tine ca să vadă alți ochi, alte rotunjiri, alt cap frumos. Tu tăceai, strângeai din dinți, îndurai de dragu lui sau de al tău ca mai apoi sa realizezi că ești vai de capul tău și doar ți-ai amânat o perioadă de căcat ce va urma să vină și pe care o să resimți mai asurzitor pe zi ce trece.