Enigme ascunse cu tact

Pozele, amintiri fără viață. De aproape un ceas stau cu ochii ațintiți asupra fotografiilor pe care le-am regasit într-o cutie acoperită cu hârtie de cadou printre teancurile de cărți  vechi din podul casei. În spatele fiecarei poze se ascunde câte ceva, o poveste ascunsă ghiduș, o poznă sau poate ceva ni s-a evaporat deja din memorie.  Iau una din poze si o cântăresc din priviri. Ochii îmi scânteie și un zâmbet tâmp mă însoțește în colțul gurii. Începe... Brațe flamande mânate de dor mă năpădesc necontenit, temperatura corpului o ia razna, mintea îmi zboară în trecut și pentru un moment pare real tot ce traiesc: mă văd căzută în  poala ta, cu o mana îmi alinți parul, iar cu celalta îmi strângi puternic mainile împreunate de emoție și neliniște, mă privești adanc în ochi... ,,M-am pierdut în padurea de smarald."  O umbra mă bate pe umar, cu greu aud :                      ,, Razi, a  fost o gluma! " Clipesc debusolată și arunc poza în cutia de langa pat:          ,

    Un sentiment care te roade mile depărtare. Des întâlnit și bine răspândit ca roiul de zburătoare pe un piersic bine înflorit. Vreau să-mi etalez penibilitatea cu mândrie surdă, fără orgolii.       Azi mă simt proastă, proastă urâtă și săracă. Am ghemotoace de dezamăgire ce-mi toacă încrederea în mine. Am sa-mi permit să mă cert, însă  nu o să fiu așa aprigă și tranșantă. Am să mă comport cu sensibilitate fără să sparg răni deja închise. Am să vorbesc pe alocuri la persoana a ll- a. Și parcă credeai că arunci cele mai sincere hohote de ras și că emani unde de fericire. De unde? Când acceptai totul numai ca ochii aia frumoși să te cuprindă cu ceva, chiar sfidare. Când privirea îi trecea prin tine ca să vadă alți ochi, alte rotunjiri, alt cap frumos. Tu tăceai, strângeai din dinți,  îndurai de dragu lui sau de al tău ca mai apoi sa realizezi că ești vai de capul tău și doar ți-ai amânat o perioadă de căcat ce va urma să vină și pe care o să resimți mai asurzitor pe zi ce trece.

    Nici nu știi ce a dat peste tine. Cu fiecare refuz, cu fiecare iubire pierdută și fiecare eșec nebun, cu fiecare bătaie de vânt ce-ți strică coafura, cu fiecare căzătură pe la colț de stradă, cu fiecare alergat după autobuz, cu fiecare ploaie înfruntară fără umbrela, cu fiecare înțepătură acidă a unui coleg care și-a uitat călușul pentru gură acasă, cu fiecare zgârietură interioară sau exterioară, cu fiecare răceală dobândită, devii mai bun...DEVII IMUN!    Cu orice om care îți zâmbește că-i dai o stare de bine și că-i luminezi puțin ziua doar pentru că presari o poantă ghidușă în conversație sau doar că te  vede pozitiv și zburdalnic ca  un cimpanzeu pe arcuri în goana după copacul lui preferat cu banane, că vede că ai evoluat, că ai un scop de țintit. Cu îmbrățișarea aia de copil, care te surprinde când tu te holbezi la el ca la un OZN, cu starea de bucurie și devotament cu care ne înconjoară animalele de parcă ne venerează ca pe niște zeități.  Ma gândesc la  cât de m

(Source photo:Pinterest) Buna,dragi cititori! Revin după multa vreme cu ceva funny și savuros despre sesiune.         Sunt cuprinsă de o liniște profundă, furtuna și-a exteriorizat puterile, nu așa aprig ca altă dată, dar parcă mult mai vijelioasă și în grabă.        A trecut și a treia sesiune. Asociez mereu sesiunea cu furtuna. De cele mai multe ori izbucnește pe neașteptate și face ravagii. De alte ori e o sursă neîncetată   de energie ce ne hranește pamânturile gata să rodească. De obicei, dăm tot ce e mai bun; fie că învațăm pe rupte sau doar ne lăsăm treziți cu greu de alarmă   în ziua examenului.        Din propria experiență, căci am dat piept cu   3 sesiuni până acum,am deja experiență; pot spune că sesiunea nu e chiar cea mai apriga perioadă. Prima sesiune a fost un soi de teamă, neliniște și dezamagire comprimate la un loc. Îmi amintesc că m-am ales cu multă dezamăgire, am obținut prima mea restanță, ceea ce m-a demoralizat putin...Bine, poate putin mai mult. 😅