Proastă și urâtă

    Un sentiment care te roade mile depărtare. Des întâlnit și bine răspândit ca roiul de zburătoare pe un piersic bine înflorit. Vreau să-mi etalez penibilitatea cu mândrie surdă, fără orgolii.
      Azi mă simt proastă, proastă urâtă și săracă.
Am ghemotoace de dezamăgire ce-mi toacă încrederea în mine.
Am sa-mi permit să mă cert, însă  nu o să fiu așa aprigă și tranșantă. Am să mă comport cu sensibilitate fără să sparg răni deja închise. Am să vorbesc pe alocuri la persoana a ll- a.

Și parcă credeai că arunci cele mai sincere hohote de ras și că emani unde de fericire. De unde? Când acceptai totul numai ca ochii aia frumoși să te cuprindă cu ceva, chiar sfidare. Când privirea îi trecea prin tine ca să vadă alți ochi, alte rotunjiri, alt cap frumos. Tu tăceai, strângeai din dinți,  îndurai de dragu lui sau de al tău ca mai apoi sa realizezi că ești vai de capul tău și doar ți-ai amânat o perioadă de căcat ce va urma să vină și pe care o să resimți mai asurzitor pe zi ce trece. Tipic femeiesc, te dai singura cu capul de pereți ca mai apoi să te plângi necontenit.
,,A cui e vina?"
 -A ta ca ești proastă,  se aude o voce în surdină, de mai multe ori. Te încrunți și ignori. Nu faci nimic.
Ești și mai proastă.
Îți vine  ideea să te duci pana la baie.
 -Nu te uita, măă!

 -Ești urâtă.
 -Da, tuuu! Ești și urâtă și proastă!
"Bai rade oglinda de mine, vreau sa arunc cu ceva în ea, dar nu pot" ...
Oglinda rade: -Ești și săracă.
,,Asta mi-ar mai trebui, sa schimb și oglinda de la baie. "

"Da, urată, proastă și săracă."
Un trio perfect care te face să-ți sapi singur groapa cu lingurița, să te înmormântezi în pijama cu părul măciucă și fața zdrobită de un pietroi din ala mare pe care îl pune mamaie pe varză când o bagă la murat.
,,Ma gândeam".. --,,tu nu gândești, ești proastă!--
,,Oare rochia asta îmi vine?" --,,O rochie nu schimba nimic, tot urată ești."--Ești cea mai urată din neamul tău."--
,,Să mă machiez?" ,,--N-ar avea sens, tot urata ești."--

Proasto, proasto prosto.
Damn! Îmi vine să iau câmpii, să număr stelele pe cerul însorit.
Cu pași mărunți, devii mică și înfricată, îți pierzi toată vlaga, toată atitudinea, feminitatea, flacăra ce arde în tine și unicitatea...te pierzi printre rânduri, făcându-te una cu obișnuitul. Realizezi prea târziu, deja te simți confortabil în noile stări, sau îți plângi de mila de ce poți să faci.
  Deschizi ochii larg, iar lângă tine vezi un monstru. Te uiți la reflexia ta în oglindă și vezi un mic grinch cuprins de gratii. Vrei să scapi de acolo... Spargi oglinda , te ridici și pleci. Să dispară trecutul și viața de căcat. De azi nu voi mai fi captivă , de azi îmi voi elibera propriile gânduri și îmi voi canaliza toate resursele spre propria evoluție ca om și ca persoană integrată în comunitate.
 De azi , ridică privirea de jos, mărește aria vizuală și mergi mai departe.
Stabilește-ți principii și aruncă frâiele în mâinile altcuiva, cineva care să merite.