Enigme ascunse cu tact

      Nașpa și tragic...     Nu ești deloc senzuală.      Ar trebui sa fii precum florile copacilor primăvara,     Plina de viață și  iubire,     Încălzindu-mi sufletul folosind cuvinte dulci.     Dar tu? Tu, taci ...    Mi se închid ochii și tot îți compun versuri    Iar tu în loc să apreciezi? Ce faci?    Dai năvala ca un uragan spuselor sufletului meu...    Mă enervezi până în a șaptea viață, femeie    De câte ori n-aș mai fi vrut să te revăd uneori,    Să mă-nfior privindu-te     Într-o zare de petale căzute    Să alung pustiul și să te zăresc pe tine.     

                 Cad pe gânduri și alunec departe...     Te simt încet cum mă cuprinzi cu șoapte, uneori chiar disperate     Susții înverșunat ca totul va fi bine,     Desigur, de mâine.     Dar eu?! Cât să mai cred în tine?          Îți simt caldura cum mă năpădeşte     Mirosul și vocea aceea ce mă liniștește.     Ca pe un mort tămâia aruncată,     Și ca păpușa pe o fată răzgâiată, psihopată, obsedată      Şi ciudată.     Încerc a pune pe hartie amalgam de gânduri împraştiate     Măcar, oi mai uita de tine     Mâinile îmi întepenesc, eu tresar     Iar gonesc şăgalnic printre vise,     Iar am rămas absentă în cuvinte,     La gândul că iar îmi bântui prin minte.         Te strig în şoaptă şi nu vii     Cu glas de foc e...