Noapte târzie

    


Iar n-am somn, mă trezesc la aceiași ora, în aceeași cameră goală de cămin, în același pat minuscul, în care abia pot să mă întorc. Noroc că am apucat colege draguțe. Că în rest începe să mă ia durerea de cap. 

    Camera 22, îmi zic că se putea și mai rău. La dreapta moldovence în 21, la stânga arabi. Pe fundal se aud un soi de țipete de toate neamurile: arabii care par fericiți, cel putin așa reiese din entuziasmul cu care vorbesc la căpățâna mea, în camera 21 un fel de moldovence draguțe care încep sa guste ușor din viață. 
A, reiau ...moldovencele o luară și ele pe arătură, vorbesc în rusa și țipa de zici că sunt într-o cursă de șobolani... zilele trecute tocmai ce îmi spune una dintre ele că a rămas profund dezamăgită de condițiile căminului și de tot în general. O aprobam. În seara asta îmi imaginez  blonda alergând ca un hamster în roata aia și blestemându-și zilele. Să vină băutura.
Toate astea se îmbină perfect cu o proastă distribuție de manele și țipete de studenți încinși și fără griji. Mă întreb: dacă în stadiul în care la 3 noaptea ești on pe manele, te balansezi și nu-ți mai încapi în piele de fericire, cum te mai trezești fratele meu mâine odată cu mine la 6:30 AM să mergi la facultate?  Sau stai mă, facultatea e opțională...daaa, și oricum nu se duce nimeni.

 Important News: Cineva tropăia pe hol, îmi imaginez o cireada care se termina tot în camera 21, și chiar păreau fete bune...îmi amintesc ca le am cerut puțină sare...ne-au dat  1 jumătate de cana...ziua în care am cerut sare, ziua în care s- a spus ultimul bună, oricum, sarea asta ne ajunge până la primăvară. De ce să mai vorbim cu moldovencele?!
     E 3 AM, manelele dispar în surdină, parca încep sa aud greirașii, mintea îmi joacă iar feste...frigiderul amărât din colț își face simțită prezența, trăiește ! 
 Numai câteva voci îmi mai tulbură liniștea, prea puțin să le simt, pun telefonul pe patul de lângă mine pe care l-am transformat în noptieră și mă  ghemuiesc sub pilota  mea cu flori movalii...să vina somnul.
 Dar da, nici asta nu vine când vreau eu ? 😂 cred că o să vină răceala, colegele mele au cedat, numai eu ma țin tare pe poziție. 
    Cum ne surprinde viata...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum sa te confrunți cu o zi proasta ?

Remedii pentru raceala de la mama de acasa

Supoziții ale fericirii